City Break în Belgrad, Serbia

Belgrad este unul dintre cele mai vechi orase din Europa, fiind situat intre Occident si Orient, la confluenta dintre raul Sava si fluviul Dunarea. Moizac bogat in culturi, influente si stiluri, capitala Serbiei ofera o multitudine de atractii culturale, o larga gama de evenimente, fapt ce atrage permanent turisti.

Pozitionarea a conferit ca, dupa doua milenii, Cetatea sa aiba un rol distinct: impartirea asezarii in Orasul de Sus si Orasul de Jos. Arhitectural, elementele combina stilul medieval si cel baroc al secolului al XVIII-lea.

Numele de “oraşul alb”, dat de greci, a fost tradus în limba slavă odată cu aşezarea primelor triburi ale acestei populaţii, la sud de Dunăre. Treptat, oraşul a fost populat de sârbii albi proveniţi din zona situată la est de râul Elba şi care au reuşit să asimileze o parte din populaţia locală a Peninsulei Balcanice. În perioada Evului Mediu, oraşul a fost stăpânit succesiv de bizantini, franci, bulgari, unguri şi sârbi.

Un rol important i-a fost atribuit cetăţii în timpul expansiunii otomane. Aşa cum vom vedea în continuare, el a devenit un factor cheie al pătrunderii armatelor otomane dinspre Peninsula Balcanică spre Europa Centrală. Devenit capitală a Serbiei moderne după o perioadă în care s-a aflat sub suveranitate habsburgică şi otomană, Belgradul începe să se remarce încă din secolul al XIX-lea drept o importantă capitală a Europei de Est. Puternic afectat de Primul Război Mondial şi reunificat cu suburbia Zemun, oraşul devine capitală a Regatului Sârbilor Croaţilor şi Slovenilor (mai târziu Regatul Iugoslaviei 1918-1941).

Nici Al Doilea Război Mondial nu a trecut fără a lăsa cicatrici adânci oraşului, acesta fiind bombardat atât de puterile Axei (6 aprilie 1941) cât şi de puterile aliate (16 aprilie 1944). După sfârşitul războiului, oraşul a devenit capitală a Iugoslaviei comuniste, un rol important avându-l prima conferinţă a statelor Mişcării de Nealiniere (1-6 septembrie 1961). Arhitectul noului stat iugoslav, Iosip Broz Tito, împreună cu preşedintele Nasser al Egiptului şi Jawaharlal Nehru, primul ministru al Indiei, au iniţiat această mişcare care urmărea realizarea unui bloc al statelor neutre pe parcursul Războiului Rece.

Căderea comunismului a determinat o serie de noi provocări pentru oraş, începând cu mişcările studenţeşti de la începutul anilor ‘90 şi continuând cu sângeroasele războaie civile, embargoul economic şi bombardamentele NATO din 1999.

Belgradul ieri şi astăzi

Astăzi, Belgradul reintră în circuitul marilor capitale europene. Primul aspect care te încântă la Belgrad sunt oamenii. Un mit care pentru noi s-a dovedit a fi realitate este că aici prietenia sârbo-română pare încă să funcţioneze. Prefer să evit să vorbesc despre politică şi relaţiile la nivel înalt dintre cele două state, pentru că nu acesta este scopul. La nivelul populaţiei de rând însă, Belgradul se numără printre puţinele oraşe în care am întâlnit oameni entuziasmaţi de ideea că suntem români şi că le vizităm ţara. Prietenoşi, calzi şi foarte deschişi, majoritatea cunosc engleza foarte bine. Nu au lipsit exclamaţiile de tipul: „Aaa Romania?! Our good neighbor“. Ba am primit şi mici cadouri: ciocolăţele, dedicaţii muzicale şi o plimbare gratuită cu transportul în comun (pentru că nu ni s-au acceptat banii de bilete de către şoferul de autobuz).

Un tur prin centrul oraşului ar trebui să înceapă cu strada Knez Mihaila, un soi de “Lipscani” al sârbilor. Atât strada principală, cât şi zonele adiacente cuprind spaţii comerciale diverse precum: magazine, restaurante, pub-uri studenţeşti, dar şi sedii ale unor instituţii şi şcoli superioare. Dintre acestea se remarcă sediul Rectoratului Universităţii din Belgrad, construit de o personalitate mai puţin cunoscută, anume Mişa Anastasievici, un comerciant sârb de succes din secolul al XIX-lea. După ce a strâns o avere impresionantă, i-a fost atribuit supranumele de “prinţ al Dunării” fiind cunoscut şi pentru spiritul său caritabil atât în Serbia cât şi în România. Avea să sfârşească din viaţă în 1885 in România, unde a fost înmormântat în ctitoria sa de la Clejani (jud. Giurgiu).

Un alt obieciv de neratat în Serbia este reprezentat de cetatea Kalemegdan (foto sus). Atât fortăreaţa cât şi parcul din jur reprezintă practic nucleul Belgradului. Până la construcţia fortăreţei baroce din secolul al XVIII-lea, această zonă a reprezentat centrul oraşului. Poziţia strategică a fost determinată de înălţimea ce domină confluenţa dintre Sava şi Dunăre. Din acest motiv, zona a fost locuită încă din perioada tracilor.

Aici putem întâlni urme ale zidurilor din diverse perioade istorice, începând cu perioada romană şi până la cea habsburgică. Pe lângă o serie de turnuri şi bastioane, cetatea adăposeşte un muzeu militar cu piese de rezistenţă bine întreţinute, printre care este de remarcat colecţia de tancuri din Al Doilea Război Mondial, precum şi piesele de echipament capturate în timpul războaielor recente (de exemplu echipamentul unui soldat american şi piese din avionul Boeing F 117, doborât în timpul bombardamentelor din 1999).

Pe teritoriul fortăreţei găsim o nouă legătură cu România. Este vorba despre biserica Ružica (foto sus), numită şi „Biserica văduvelor de război” ce a adăpostit vreme de 104 ani moaştele Sfintei Parascheva, aflate actualmente la Iaşi. Sunt de remarcat o serie de candelabre şi elemente de mobilier bisericesc fabricate din foste piese de muniţie şi armament din timpul Primului Război Mondial.

Nu putem părăsi fortăreaţa fără a face o menţiune specială asupra voievodului transilvănean Iancu de Hunedoara, cel care a repurtat o importantă victorie împotriva turcilor conduşi de însuşi Mahomed al II-lea. Belgradul a reprezentat un element imporant pe vechiul drum de legătură între Europa Centrală şi Balcani, având ca direcţie oraşele Adrianopol-Sofia-Niş-Belgrad-Budapesta-Viena. După cum ştim, cuceririle otomane ale oraşelor Adrianopol, Sofia şi Niş au fost urmate de asediul Belgradului, început la data de 4 iulie 1456. Oraşul a fost încercuit, iar flota turcă a oprit aprovizionarea. La data de 14 iulie, flota puterilor creştine venită din Ungaria a reuşit să o înfrângă pe cea otomană. Atacul musulman a fost respins la 21 iulie, iar la 23 iulie creştinii atacau tabăra turcilor. Victoria de la Belgrad a trupelor conduse de voievodul Iancu de Hunedoara a reprezentat pentru papa Calixt al III-lea “cel mai fericit moment al vieţii sale”, după cum el însuşii a afirmat. Tot de această bătălie este legat şi obiceiul de tragere a clopotelor în bisericile catolice la amiază, când se consideră că s-a obţinut victoria asupra armatei otomane. O placă comemorativă ni-l înfăţişează însă pe Iancu de Hunedoara, în interiorul fortăreţei Kalemegdan, ca pe: “eroul maghiar Hunyadi Janos”.

Specialităţi culinare şi pub-uri

Printre specialităţile culinare de neratat s-ar număra: plăcinta burek, pljeskavica sârbească (un soi de chiftea în chiflă care, după legendele locale, ar fi strămoşul hamburgherului) şi, bineînţeles, micii sârbeşti numiţi aici „ćevapčići”. Aceştia din urmă sunt serviţi diferit în fiecare ţară balcanică. La Belgrad, micii nu sunt acompaniaţi de muştar, ci copţi în pâine, serviţi pe un platou cu legume sau stropiţi cu iaurt. Aceştia reprezintă o întreagă epopee culinară pornită din lumea musulmană şi care a căpătat diverse forme în Bulgaria, Bosnia, Serbia şi România. Pentru vegetarieni, recomandăm salata sârbească, un soi de salată bulgărească care cuprinde însă şi felii de ardei iute. Un desert pe care îl regăsim deopotrivă şi în România este prăjitura cremşmit, numită aici cât şi în Banatul românesc „crempita” dar şi delicatesele cu „maline” (zmeură). Printre băuturie specifice recomandăm berea Jelen sau Lav (cerb sau leu, depinde de preferinţe), tradiţionala rakija, bucurându-se de o mare varietate de sortimente printre care şi şljivovica (în Banatul românesc şliboviţa de la sârbescul „şliva”, adică prună). La capitolul băuturilor non-alcoolice, recomandăm sucurile naturale.

Belgradul nu stă rău deloc nici în materie de pub-uri, acesea sunt concentrate în special în zona centrală. Locurile unde vă puteţi petrece ziua alături de prieteni poartă denumirea generică de „kafana”. Cele mai vestite sunt localurile „plutitoare” de pe Sava sau Dunăre, şi unde distracţia se termină undeva după apusul soarelui, în lunile de vară. De asemenea, nu sunt de ignorat celebrele localuri de pe cocheta stradă pietonală Skadarlija. Cunoscută şi ca un Montmartre al Belgradului, strada Skadarlija a reprezentat în vechime locul de întâlnire al scriitorilor şi artiştilor. Astăzi, ea reprezintă un important obiectiv turistic. O mare parte dintre restaurantele şi terasele inundate de flori beneficiază şi de acompaniamentul unor orchestre de muzică tradiţională sârbească.